Evenimentul „European Charter for Sustainable Tourism in Protected Areas”

La finalul Anului European al Turismului Sustenabil, ieri a avut loc în Parlamentul European evenimentul „European Charter for Sustainable Tourism in Protected Areas”, în cadrul căruia au fost prezentate și premiate cele mai importante rezervații și parcuri naturale din Europa. Cu această ocazie, am susținut în deschiderea ceremoniei o scurtă intervenție în care am vorbit despre ce înseamnă durabilitate pentru industria turismului, dând câteva exemple despre cum susține legislativul de la Bruxelles această direcție de dezvoltare.
Continuarea

Lansarea Anului European al Patrimoniului Cultural

Astăzi este o zi extrem de importantă pentru turismul european.

În prezența Președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, și a Comisarului European pentru Cultură, Educație și Sport, Tibor Navracsics, la Milano se lansează Anul European al Patrimoniul Cultural, o oportunitate extraordinară de a promova cultura europeană și de a sprijini sectorul turismului.

Ca unul dintre cei care au militat îndelung pentru această inițiativă, consider că decizia Comisiei Europene de a dedica anul 2018 culturii este o victorie pentru Europa, dar și pentru organizațiile și autoritățile publice naționale cu care am colaborat până în acest moment. Convingerea mea este că administrarea patrimoniului cultural printr-o guvernare participativă va permite o coordonare la nivelul întregii Uniuni, mobilizând inclusiv sectorul privat, și va întări sentimentul unei identități europene.
Continuarea

Mesaj eveniment „The Sustainability of Tourism in the Mediterranean ARC Euroregion”

În această seară, în Palma de Mallorca are loc evenimentul „The Sustainability of Tourism in the Mediterranean ARC Euroregion”, prilej cu care în deschidere am transmis un mesaj video prin care am subliniat oportunitățile și provocările dezvoltării turismului sustenabil în Uniunea Europeană, cu accent pe zona mediteraneeană. Printre participanți s-au aflat Vice-Președintele și Ministrul Inovării, Cercetării și Turismului din Guvernul Insulelor Baleare, dar și numeroși reprezentanți ai industriei turismului din Europa.
Continuarea

Comunicat de presă – Ziua Europeană a Turismului

Vă invit să citiți aici mesajele pe care le-am transmis ieri Comisiei Europene cu ocazia Zilei Europene a Turismului în cadrul Conferinței la Nivel Înalt pe tema viitorului turismului european.

„Potrivit unui comunicat remis ȘTIRIPESURSE.RO, Claudia Țapardel, europarlamentar PSD și Co-Președinte al Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului din PE: „Turismul este de o importanță strategică pentru Uniunea Europeană și, de aceea, avem nevoie de o strategie pan-europeană pentru sprijinirea acestui sector, de la formarea de competențe la integrarea serviciilor digitale”.
Continuarea

Ziua Europeană a Turismului – Conferința „VIP Corner Debates”

Cu ocazia Zilei Europene a Turismului, am fost onorată să particip astăzi la Conferința VIP Corner Debates, organizată de către Comisia Europeană, pentru o discuție despre viitorul turismului și provocările cu care se confruntă acest sector în era digitalizării. Partenerul meu de discuție a fost Claudia Monteiro de Aguiar, colega mea din Comisia pentru Transport și Turism din PE și reprezentantă a grupului PPE.
Continuarea