Poziția UE cu privire la extinderea domeniilor de cooperare cu Mexic

Săptămâna aceasta mă aflu în #Mexic într-o delegație oficială a Parlamentului European cu ocazia celei de a 24-a reuniuni a Comisiei Parlamentare Mixte UE-Mexic, în cadrul căreia abordăm teme de interes comun pentru cele două părți, de la comerț, investiții și transport, până la dezvoltare sustenabilă, drepturile omului și egalitatea de gen. În acest context, am fost extrem de onorată să prezint din partea legislativului poziția Uniunii Europene cu privire la extinderea domeniilor de cooperare cu statul nord-american și să punctez câteva inițiative europene de succes în domeniile transportului și turismului.
Continuarea

Întrebare scrisă către Comisia Europeană – Combaterea manipulării kilometrajului

În contextul în care Parlamentul European dezbate în această perioadă pe marginea impactului manipulării kilometrajului asupra consumatorilor și a industriei auto din #Europa, săptămâna aceasta am transmis Comisiei Europene o întrebare scrisă prin care fac un apel pentru demararea unui plan de acțiuni în vederea combaterii acestui fenomen.

O primă idee pe care am dorit să o transmit este aceea că manipularea odometrului are implicații atât din punct de vedere al siguranței rutiere, cât și al impactului asupra mediului înconjurător. În acest sens, valorile falsificate ale autoturismelor nu numai că împiedică o bună întreținere a acestora, dar aduc și riscul unor probleme mecanice neașteptate ce pot periclita viețile cetățenilor, mai ales în țări precum #România și Polonia, unde ajung să fie vândute cele mai multe dintre mașinile afectate.
Continuarea

Intervenție Comisia TRAN – Președinția bulgară a Consiliului UE

Săptămâna aceasta Comisia pentru #Transporturi din PE l-a avut ca oaspete pe Ivaylo Moskovski, Ministrul bulgar pentru Transport și Infrastructură, pentru o discuție despre prioritățile pentru următoarele șase luni ale noii Președinții bulgare. Cu această ocazie, am susținut o scurtă intervenție în care am pledat pentru o cooperare mai strânsă între țările din Balcani, în special în privința îmbunătățirii conectivității în sectorul rutier și al navigației interne.

În calitate de membru în Comisia pentru Transporturi, dar și de Co-Președinte al Intergrupului pentru #Turism, am dorit să le transmit colegilor eurodeputați și Ministrului faptul că zona de sud-est a Europei, din care fac parte România și Bulgaria, are particularități și probleme care nu pot fi adresate decât printr-o strategie specială. Continuarea

Raportul privind Eliminarea taxelor anuale pe vehiculele grele de marfă

Astăzi în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European a avut loc prezentarea Raportului privind Eliminarea taxelor anuale pe vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, una dintre măsurile cuprinse în Pachetul de Mobilitate, publicat de Comisia Europeană în mai 2017.

În calitate de raportor din partea Grupului Socialiștilor și Democraților, opinia mea este că Uniunea Europeană are nevoie de un sistem de transport eficient și fiabil, care să răspundă la o gamă întreagă de provocări de ordin socio-economic, dar și de mediu. În acest sens, consider că putem vorbi despre introducerea tarifării accesului la rețeaua rutieră în funcție de distanță în paralel cu reducerea taxelor anuale pe vehicule.  Continuarea

Întrebare scrisă către Comisia Europeană – Promovarea și dezvoltarea digitalizării

În contextul în care instituțiile de la #Bruxelles discută tot mai des despre digitalizare și crearea infrastructurii aferente, inclusiv în afara zonelor urbane, am trimis către Comisia Europeană o întrebare scrisă prin care cer lămuriri cu privire la stadiul în care se află dezvoltarea unor instrumente pentru promovarea digitalizării, în special în zonele rurale. În plus, am întrebat Comisia ce alte inițiative are în vedere pentru îmbunătățirea competențelor digitale ale cetățenilor din aceste zone, având în vedere obiectivele europene pentru următoarea Politică Agricolă Comună.

În calitate de membru în Comisia pentru Transport și Turism a PE, consider că dezvoltarea infrastructurii digitale este o condiție esențială pentru o economie puternică și modernă, lucru recunoscut și de către Comisia Europeană în cadrul Agendei pentru Digitalizare. Printre obiectivele principale trasate în acest document strategic se află promovarea accesului la internet pentru toți cetățenii, pornind de la ideea că acesta este un drept fundamental în secolul al XXI-lea, iar utilizarea informației în timp rapid contribuie la dezvoltarea economiilor din toate statele membre.
Continuarea