Vizită Madrid – Taleb Rifai

La final de săptămână, mă aflu la Madrid pentru a vizita nu doar un colaborator, dar și un bun prieten – Taleb Rifai, Secretarul General al UNWTO.

Aflat la finalul mandatului său, acesta este un adevărat promotor al turismului și o persoană care m-a sprijinit încă de la începutul activității mele în Parlamentul European, investind într-o colaborare strânsă dintre #UNWTO și instituția pe care o reprezint.

Cu această ocazie, i-am mulțumit acestuia pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat în consolidarea activității primului Intergrup pentru Dezvoltarea Turismului din PE, dar și în promovarea #României ca lider regional al turismului european.
Continuarea

Claudia Țapardel reprezintă România şi Parlamentul European la evenimentul anului în turismul mondial

La Madrid, în fața Secretarului General al Organizației Mondiale a Turismului (OMT) din cadrul ONU, Taleb Rifai, alături de peste 150 de oficialități și miniștrii ai Turismului din toată lumea, eurodeputata PSD, copreședintă a Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European, Claudia Țapardel a vorbit despre potențialul imens al turismului din România și despre perspectiva organizării unui An European al Turismului în UE. Continuarea