Intervenție – Comisia pentru Afaceri Constituționale (AFCO)

Săptămâna aceasta, în Comisia pentru Afaceri Constituționale a avut loc o dezbatere pe marginea Raportului despre Structura și Metodele de Lucru ale Consiliului UE, pe care am fost desemnată raportor din partea Grupului Socialiștilor și Democraților. Acesta face parte dintr-o serie de documente care subscriu dezbaterii inițiate de Comisia Europeană cu privire la viitorul Uniunii Europene și are în vedere câteva recomandări de reformare a activității Consiliului UE și a cooperării dintre această instituție și Parlamentul European.

La nivel general, cooperarea între Consiliu și PE se desfășoară conform prevederilor instituționale prevăzute de Tratate, dar și în linie cu Acordul Interinstituțional, în baza respectului reciproc al competențelor și echilibrului interinstituțional. Acest mecanism este esențial pentru stabilirea priorităților europene și pentru asigurarea procesului decizional, și sunt convinsă că doar prin dialog și cooperare putem aduce vizibilitate pentru activitățile instituțiilor de la #Bruxelles.
Continuarea

Mesaj eveniment „The Sustainability of Tourism in the Mediterranean ARC Euroregion”

În această seară, în Palma de Mallorca are loc evenimentul „The Sustainability of Tourism in the Mediterranean ARC Euroregion”, prilej cu care în deschidere am transmis un mesaj video prin care am subliniat oportunitățile și provocările dezvoltării turismului sustenabil în Uniunea Europeană, cu accent pe zona mediteraneeană. Printre participanți s-au aflat Vice-Președintele și Ministrul Inovării, Cercetării și Turismului din Guvernul Insulelor Baleare, dar și numeroși reprezentanți ai industriei turismului din Europa.
Continuarea

Comunicat de presă – Ziua Europeană a Turismului

Vă invit să citiți aici mesajele pe care le-am transmis ieri Comisiei Europene cu ocazia Zilei Europene a Turismului în cadrul Conferinței la Nivel Înalt pe tema viitorului turismului european.

„Potrivit unui comunicat remis ȘTIRIPESURSE.RO, Claudia Țapardel, europarlamentar PSD și Co-Președinte al Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului din PE: „Turismul este de o importanță strategică pentru Uniunea Europeană și, de aceea, avem nevoie de o strategie pan-europeană pentru sprijinirea acestui sector, de la formarea de competențe la integrarea serviciilor digitale”.
Continuarea

Ziua Europeană a Turismului – Conferința „VIP Corner Debates”

Cu ocazia Zilei Europene a Turismului, am fost onorată să particip astăzi la Conferința VIP Corner Debates, organizată de către Comisia Europeană, pentru o discuție despre viitorul turismului și provocările cu care se confruntă acest sector în era digitalizării. Partenerul meu de discuție a fost Claudia Monteiro de Aguiar, colega mea din Comisia pentru Transport și Turism din PE și reprezentantă a grupului PPE.
Continuarea

Ziua Bucovinei

Astăzi este Ziua Bucovinei, eveniment care marchează ”unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României”. Această decizie, luată în unanimitate la 28 noiembrie 1918 de către reprezentanții aleși ai românilor și ai naționalităților din #Bucovina, reprezintă al doilea moment din procesul de reîntregire națională.

Cu acest prilej, doresc să îmi exprim admirația față de această regiune numită de Mihai Eminescu drept ”partea cea mai veche și mai frumoasă a țării noastre”. Bucovina, cunoscută în special pentru patrimoniul său natural și cultural, este printre cele mai atractive și frecventate zone turistice din România.
Continuarea