Compoziția Parlamentului European după ieșirea Marii Britanii din UE

Deși atenția publică s-a concentrat astăzi pe dezbaterea PE privind Legile Justiției, ziua de miercuri – care marchează și 26 de ani de la semnarea Tratatului de la #Maastricht – a adus vești cu adevărat extraordinare pentru #România.

Începând cu 2019, țara noastră va primi un mandat în plus în legislativul european, după ce eurodeputații reuniți în plenul de la #Strasbourg au votat pozitiv amendamentele pe care le-am depus în numele grupului S&D la Raportul privind Compoziția PE după ieșirea Marii Britanii din #UE, prin care solicitam creșterea numărului de mandate de la 32 la 33.

În calitate de reprezentant al României în Parlamentul European, consider că votul de azi ne face în sfârșit dreptate, în special datorită faptului că suntem unul dintre cele mai mari state din estul Europei și al șaselea ca mărime din punct de vedere demografic la nivelul UE după plecarea Marii Britanii. În raport cu acest statut, țara noastră merita să primească o voce în plus pentru cetățenii săi și mă bucur, de asemenea, că și colegii mei au recunoscut prin acest vot că România are toate elementele pentru a deveni un lider european, implicat în procesul de reformă a Uniunii Europene.

Dincolo de o mai bună reprezentare a țării noastre în cadrul instituțiilor europene, obiectivul meu și al colegilor mei eurodeputați în cadrul negocierilor la Raportul privind Compoziția PE după 2019 a fost crearea unui sistem de alocare echitabilă a celor 73 de mandate ale colegilor britanici. Formula agreată va trebui să respecte principiul proporționalității degresive, astfel încât niciun stat membru mai mic din punct de vedere demografic să nu primească mai multe locuri decât unul mai mare.

Urmează acum ca și liderii statelor membre reuniți în cadrul Consiliului UE să ia o decizie, iar speranța mea este să avem în cel mai scurt timp o certitudine legală cu privire la cum va arăta Parlamentul European în formula de 27 de state membre.